Log in
  1. Despre Suine:
  2. Boli
  3. Urgente
  4. Ingrijire
  5. Rase
  6. Cuvinte cheie
Totul despre SUINE
alegeti categoria sau cuvintele cheie

Informatii experte, atent selectionate de medici veterinari pentru o buna si corecta informare.

Atentionare!
Aceste informatii sunt atent selectionate si scrise de medici veterinari, dar nu tin loc de consultatie sau examinare medicala. Este important pentru noi, medicii veterinari, ca dumneavoastra sa aveti informatii corecte, prezentate pe intelesul dvs pentru a va creea o idee generala despre problemele cu care va confruntati in relatia cu prietenii necuvantatori. Este important pentru noi sa intelegeti ca pentru siguranta si sanatatea acestor animale este necesar ca examinarea medicala si tratamentul sa se realizeze doar in cabinetul medical si sub supravegherea unui medic veterinar. Informandu-va corect ne ajutati mult in actul medical, putand astfel sa ne prezentati cat mai in detaliu problemele cu care va confruntati.

Trebuie sa fiti constienti ca animalele noastre nu pot spune ca le doare, nu pot sa ne arate ce nevoi stringente au, nu pot sa ne raspunda la intrebari. Depinde doar de dvs sa fiti un proprietar responsabil, bine informat, care sa observe la timp orice problema aparuta si care sa poata lua cea mai buna decizie in ceea ce priveste viata si sanatatea acestora. Ele depind doar de dumneavoastra si de dragostea pe care le-o impartasiti. Fiti responsabil, informati-va corect si apelati de indata la un medic veterinar ori de cate ori aveti suspiciuni ca animalul dvs are probleme. Doar astfel putem avea sansa reala de a salva viata, sanatatea si castigurile aduse de animalele dvs.

Va multumim pentru ca ne ajutati sa ne indeplinim misiunea cu succes.

Cele mai frecvente boli la suine

Virus modificat care da rezultate ca vaccin la porcine in cazul pestei porcine africane

Oamenii de stiinta aflati in subordinea Guvernului Regatului Unit au facut o descoperire genetica despre care sustin ca reprezinta un pas inainte in lupta impotriva unei boli grave si adesea fatala a porcinelor.

Cele mai frecvente urgente la suine

Error: No articles to display

Cele mai citite articole despre ingrijirea suine

Alegerea locatiei unei ferme de porci

Desigur ca prima dorinta a unui proprietar al unei ferme de porci este sa fie cat mai aproape de el...

next
prev

Nutritia suinelor afecteaza flora intestinala si cursul afectiunilor enterice

Tractul gastrointestinal reprezinta o cale directa prin care agentii patogeni pot patrunde in organismal porcului, determinand astfel boala. Pentru a combate potentialii agenti patogeni, intestinele prezinta un numar de mecanisme care le protejeaza impotriva acestora, inclusiv producerea de anticorpi, mentinerea unei flore intestinale sanatoase, producerea unui strat de mucina, peristaltismul sau miscarea nutrientilor prin tubul digestiv si inhibarea prin mediul fiziologic. Nutritia poate afecta toate aceste mecanisme, iar intelegerea modului in care interactioneaza hrana cu un intestin sanatos si a modului in care il afecteaza, poate fi foarte utila in dezvoltarea strategiilor nutritionale care pot mentine sau ameliora sanatatea porcilor, si prin urmare, si performanta acestora.   

PH-ul gastric si intestinal

PH-ul gastric si intestinal afecteaza activitatea enzimelor digestive si a duratei de digestie, influentand astfel cantitatea de nutrienti valabila pentru absorbtie. Este, de asemenea, si un factor de mediu primar ce influenteaza capacitatea organismelor patogene de a coloniza intestinul. PH-ul scazut al stomacului asigura initial o bariera in calea microorganismelor patogene. Proliferarea organismelor oportuniste, precum E. coli si Salmonella, este favorizata de un pH aproape neutru. Scaderea pH-ului din intestine tinde sa favorizeze dezvoltarea bacteriilor rezistente, inclusiv a lactobacililor, care contribuie la restabilirea florei microbiene sanatoase. Studiile arata faptul ca imediat dupa intarcare, pH-ul intestinal creste, determinand dezvoltarea bacteriilor patogene. 

Acizii grasi volatili

In intestine are loc o fermentatie considerabila a nutrientilor din hrana, iar aceasta activitate produce acizi de fermentatie, inclusiv acizi grasi volatili (AGV). AGV par sa joace cateva roluri importante in rezistenta agentilor patogeni. Studiile arata faptul ca nivelul ridicat de AGV din intestine creste rezistenta organismului la agenti patogeni oportunisti, inclusiv la E. coli. O parte din efectele pozitive ale AGV poate fi datorata capacitatii lor de a contribui la reducerea pH-ului din intestine, dar acestia mai contribuie, de asemenea, si la sanatatea tractului gastrointestinal prin furnizarea unei surse de energie disponibila pentru tesuturile intestinale. AGV asigura intr-o mare proportie necesarul energetic al acestor tesuturi. Concentratiile crescute de AGV mai pot, de asemenea, sa creasca perioada de golire stomacala si de contractie a ileonului la porc. Diminuarea miscarii alimentelor prin tractul digestiv contribuie la sporirea colonizarii cu agenti patogeni. 

Mucinele intestinale

Mucinele sunt proteine produse de catre celulele epiteliale intestinale. Acesti compusi protejeaza tubul digestiv de actiunea abraziva a alimentelor ingerate si de colonizarea bacteriana. Aceste mucine mai pot sa lege adezine patogene specifice, reducand astfel riscul atasarii organismelor patogene la receptori similari de pe celula-gazda. S-a descoperit faptul ca mucinele reprezinta cel mai mare component inhibitor al anumitor tipuri de E. coli aderente la peretele intestinal. Legarea adezinelor patogene la mucine scade timpul de expunere al tesuturilor intestinale la aceste adezine, putand preveni si reduce astfel declansarea raspunsului imun si a infectiilor. Mucinele sunt, de asemenea, fermentescibile de catre microflora, iar unele bacterii enterice pot selecta anumite componente ale carbohidratilor din mucine ca si substrat nutritiv. 

Microflora intestinala

Importante dovezi indica un efect direct al microflorei asupra colonizarii patogenilor. O microflora normala stabila asigura rezistenta impotriva patogenilor enterici prin mai multe mecanisme. Microflora normala concureaza cu organismele patogene pentru nutrienti, iar produsii secundari ai acestei microflore Previn colonizarea tesutului intestinal de catre patogeni. O microflora rezistenta mai poate, de asemenea, stimula productia de factori imuni, precum imunoglobulinele si mediatorii raspunsului inflamator, sporind protectia organismului.

Influenta nutritionala

Exista dificultati in incercarile de a modifica considerabil microflora intestinala, din moment ce majoritatea ratiilor includ cantitati mari de cereale, pentru ratiile furnizante de energie, iar situatia economica dicteaza utilizarea in continuare a acestor diete. Totusi, dieta poate afecta considerabil concentratia de AGV. Cel mai eficient mijloc de promovare a cresterii cantitatii acestor produse secundare ale fermentatiei, este acela de a furniza mai multe fibre in ratie. Totusi, trebuie comparate avantajele cu riscul efectelor negative ale cantitatii mari de fibre asupra cresterii si conversiei furajelor. 

Exista o varietate de produse pe baza de microorganisme administrate direct, care pot fi incluse in ratie sau in apa pentru a suplimenta si/sau a ajuta la stabilirea unei microflore sanatoase. Aceste produse sunt benefice pentru sanatatea si performanta animalelor, mai ales in situatia intarcarii sau in alte situatii care favorizeaza aparitia infectiilor patologice.

Suplimentarea dietelor de dupa intarcare cu carbohidrati specifici, precum galactoza, poate ajuta la mentinerea echilibrului carbohidratilor si, prin urmare, si la diminuarea degradarii si fermentarii produse de bacteriile enterice. Aceasta poate sa nu fie o problema serioasa la porcii mai in varsta, dar poate fi importanta pentru purceii proaspat intarcati, prin dezvoltarea microflorei protectoare si/sau a mucinei.

Promovarea cresterii, sau cel putin a mentinerii aportului de hrana dupa intarcare, continua sa fie elementul cheie pentru diminuarea riscului de probleme de sanatate si pentru cresterea performantei animalelor. Schimbarile bruste ale cantitatii si compozitiei dietei pot afecta drastic populatiile microbiene, iar prin asigurarea aportului adecvat de hrana se diminueaza riscul dezvoltarii florei patogene oportuniste si se imbunatateste calitatea nutrientilor disponibili pentru crestere si pentru functia imuna.  Asigurarea unui spatiu individual potrivit in zona de furajare, ajustarea potrivita a hranitorilor, inlaturarea furajelor perimate si ajustarea si mentinerea conformitatii adapatorilor, sunt factori importanti pentru optimizarea furajarii. 

Pe masura ce informatiile despre interactiunile de la nivelul florei intestinale, componentele dietei si informatiile despre agentii patogeni se aduna, vom fi mai capabili sa controlam tulburarile enterice si sa furnizam strategii de preventie si control mai eficiente. Optimizarea dietelor incepe sa devina o unealta tot mai recunoscuta a protectiei intestinale si a preventiei afectiunilor enterice, in special in masura in care presiunea opiniei publice este aplicata pentru reducerea efectelor folosirii si/sau a dependentei de antibiotice asupra sanatatii animale.

Ultima modificareMarți, 05 Martie 2019 05:58
  • Ustensile necesare: Nespecificat
  • Activitate necesita specializare?: Nespecificat
  • Recomandarea noastra: Saloane de ingrijire

trclama pachet promo firme 600