Logo
Imprimă această pagină

Virusul Pestei Porcine Africane depistat la un porc mistret, gasit mort pe un fond de vanatoare din judetul Botosani

Virusul Pestei Porcine Africane depistat la un porc mistret, gasit mort pe un fond de vanatoare din judetul Botosani

Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la un porc mistret, gasit mort pe raza fondului de vanatoare 40 Suharau, in padurea Alba, intr-o zona situata la aproximativ  3 km de limita de frontiera cu Ucraina.

Suspiciunea a fost emisa in data de 19 ianuarie, in urma emiterii unui buletin de analiza de catre Laboratorul Sanitar Veterinar si pentru Siguranta Alimentelor Suceava.

Conform procedurii, probele au fost expediate catre Institutul de Diagnotic si Sanatate Animala, care astazi, 20 ianuarie, a confirmat suspiciunea.

Imediat, carcasa a fost distrusa prin incinerare, iar serviciile veterinare au intervenit  pentru actiuni de dezinfectie si protectie a zonei afectate

Tot in data de 19 ianuarie, a fost convocata o sedinta a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Botosani, sub coordonarea prefectului, pentru adoptarea planului de masuri privind controlul, combaterea si eradicarea pestei porcine africane, precum si pentru adoptarea zonelor de restrictii,  plan care va fi completat in sedinta CLCB convocata astazi, 20 ianuarie.

Au fost stabilite o serie de masuri, cum ar fi: vanarea integrala a mistreţilor din zona afectata prin metode de vanatoare care nu disloca efectivul, respectiv prin panda si dibuire, reducerea efectivului de mistreţi in zonele cinegetice invecinate, neafectate de PPA, prin realizarea cotei de vanatoare si a cotei suplimentare de intervenţie in funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative.

Proprietarii de porci domestici din zona au fost informati sa izoleze animalele in adaposturi pentru a nu veni in contact cu porcii mistreti sau cu materiale susceptibile de a fi contaminate, provenite de pe fondurile de vanatoare.

Ancheta epidemiologica este in desfasurare.

Facem precizarea ca virusul Pestei Porcine Africane nu afecteaza omul, neexistand  nici cel mai mic risc de imbolnavire pentru oameni, acest virus avand, insa, impact major la nivel social si economic.

Ultima modificareMarți, 22 Ianuarie 2019 10:01
Veterinarul Ferma

Informatii experte, scrise si verificate de medici veterinari, destinate unei bune informari a celor ce detin, exploateaza si iubesc animalele de ferma. 

Website www.ferma.veterinarul.ro
logo euroveterinarian
2009 - 2018 © Revista Veterinarul FERMA & Asociatia Euroveterinarian
Toate drepturile rezervate. Copierea, distribuirea, transmiterea si folosirea neautorizata a materialelor de pe acest website sunt strict interzise fara acordul scris al Asociatiei Euroveterinarian. Responsabilitatea privind continutul materialelor revine autorilor. Toate materialele de pe acest website sunt protejate de Legea privind drepturile de autor.