Strategia de management al riscului biologic la porcine

Perceptia riscului 

Categoria de perceptie a riscului analizeaza ceea ce persoanele implicate in industria cresterii porcinelor cred despre riscul real si potential de aparitie a bolilor infectioase si a zoonozelor. Aceste perceptii pot fi influentate de experienta de pe teren sau de ceea ce proprietarii, managerii si angajatii din ferme citesc in reviste de profil, pe internet sau in ziare. In acest punct ne putem confrunta cu multe obstacole si provocari in ceea ce priveste educatia legata de managementul riscului. Multi indivizi prezinta o perceptie negativa asociata cu managementul riscului, dintre care majoritatea au opinii bazate pe neincredere sau pe probleme economice. 

Cele mai intalnite opinii negative includ urmatoarele: 

• Stiu deja aceste lucruri. 
• Deja am procedat astfel. 
• M-am confruntat deja cu aproape toate tipurile de boli in aceasta ferma. 
• Nu am suficient timp pentru a ma ocupa de asa ceva. 
• Este prea complicat. 
• Nu va face diferenta. 
• Este prea scump. 
• Nu detin spatiul necesar. 
• Animalele noastre au fost testate o data si nu am descoperit nimic. 
• A fost doar o irosire a banilor.
• Ferma noastra este destul de sigura. 
• Am o ferma cu circuit inchis. 

Riscul de transmitere a bolilor infectioase nu poate fi complet eliminat, insa atentia acordata strategiei de management al riscului poate reduce riscul si consecintele acestuia. Desi este dificil de demonstrat si masurat beneficiul fenomenelor care nu se intampla, contra-argumentele tind sa se incadreze in trei categorii: exista un risc, cheltuielile de pregatire se justifica si impactul general trebuie luat in calcul. Focare de infectie / zoonoze pot aparea si chiar apar. 

Preventia este aproape intotdeauna mai putin costisitoare decat tratamentul. Protejarea impotriva pierderilor a investitiei financiare si a castigurilor ulterioare reprezinta o metoda de asigurare justificata.

Protejandu-va angajatii, recuperati timp si bani. Un plan strategic de management al riscului, elaborat si respectat, poate reduce riscul de transmitere a bolilor la un nivel acceptabil in scopul minimalizarii discontinuitatilor aparute in procesul de functionare a fermei si a celor secundare unui eveniment infectios. Focalizarea pe medicina preventiva ajuta la optimizarea sanatatii publice si a mediului asociat comunitatii. Prevenirea bolilor prin constientizarea si respectarea masurilor de management al riscului biologic reprezinta o parte importanta a procesului de imbunatatire a bunastarii animalelor. Dezvoltarea si implementarea unor masuri proactive impotriva riscurilor biologice precum cele asociate cu bolile infectioase, dar si cu alte riscuri similare, sunt mai putin costisitoare decat masurile luate ca reactie impotriva evenimentelor negative. 

Evaluarea riscurilor

Pentru a spori eficienta si complexitatea programului, trebuie realizata o evaluare ampla a riscurilor, din mai multe perspective. Mai intai de toate, caracteristicile generale ale efectivului de animale si regulamentul intern al fermei trebuie analizate cu ajutorul unui chestionar, pentru a strange suficienta informatie si pentru a intelege mai bine caracteristicile specifice fermei evaluate. 

In timpul analizarii acestui material, este important sa se inteleaga faptul ca atentia trebuie orientata catre caile de transmitere a bolilor si nu pe entitatile infectioase in sine. Evaluarea riscului pe baza cailor de transmitere asigura o viziune mai completa si de ansamblu, evitandu-se punerea accentului pe anumite boli. Orice referire la anumite boli, sindroame sau agenti infectiosi din cadrul acestui articol se face doar in scop ilustrativ, nefiind sugerate recomandari specifice precum scheme de vaccinare, tratament sau proceduri de testare. Aceasta perspectiva va face ca informatia sa fie aplicabila unei audiente variate si sa ramana relevanta chiar daca metodele stiintifice vor imbunatati capacitatea noastra de intelegere a mecanismelor bolilor. 

Managementul riscului 

Acest articol ilustreaza cele mai bune „practici standard de operare” pentru o gama larga de sisteme de crestere a porcinelor. Pentru fiecare sistem de productie in parte, medicii veterinari si producatorii ar trebui sa se implice intr-o evaluare amanuntita a fiecarei ferme pentru a identifica oportunitatile de imbunatatire, dar si toleranta acestora la risc (risc pe care acestia sunt dispusi sa si-l asume). Practicile si recomandarile legate de managementul riscului in ceea ce priveste modificarile sistematice trebuie sa se concentreze pe obiectivele cele mai importante, mai practice, mai aplicabile si mai fezabile din punct de vedere economic. Majoritatea recomandarilor pot fi implementate indiferent de celelalte. 

Astfel se contureaza programul de Management al Riscului Biologic (MRB) pentru fiecare producator in parte, pe baza situatiei actuale a fermei, a resurselor disponibile, in relatie cu riscul cuantificat si cu impactul sau asupra exploatatiei, luandu-se in calcul si toleranta acesteia la risc. 

Anumite sugestii pot sa nu fie fezabile pentru o anumita exploatatie; insa recunoasterea masurilor optime ajuta la stabilirea obiectivelor pe termen lung. 

Compararea practicilor generale interne cu cele externe 

MRB sunt divizate in general in riscuri interne si in riscuri externe. Obiectivele lor sunt diferite. Atunci cand urmariti limitarea riscurilor externe, obiectivul este acela de a preveni introducerea unei boli sau a unei tulpini noi intr-o exploatatie. Pe de alta parte, MRB interne sunt destinate minimalizarii gradului de diseminare a bolilor deja prezente intr-o ferma. Respectand scopul acestui articol, nu vom face diferenta intre MRB interne si cele externe. In schimb, atentia noastra se va axa pe caile de transmitere a bolilor. Medicii veterinari si producatorii se pot referi la riscuri interne sau externe atunci cand prioritizeaza recomandarile legate de managementul riscurilor, considerate potrivite pentru o anumita exploatatie, pe baza nevoilor si obiectivelor specifice ale acesteia. 

Localizare 

Locatia unitatii/fermei reprezinta probabil cel mai important factor de risc pentru introducerea de noi boli in efectiv. Desi exista dovezi care arata ca unele bacterii si virusuri se pot deplasa pe calea aerului, aria exacta de raspandire a particulelor infectioase sau a posibililor vectori aerieni nu se cunoaste. Aria de transmitere este probabil foarte variabila si depinde de fenomenele meteorologice, precum si de topografia locala. Stim ca in zonele cu o densitate mare a populatiei de porcine, agentii infectiosi se strecoara in locatiile invecinate chiar daca se iau masuri de protectie foarte stricte (raspandire zonala). 

Studiile epidemiologice de teren, adesea, nu reusesc sa confirme sursa unor agenti infectiosi noi. Mai stim si ca contactul indirect dintre porci si mediul inconjurator este mult sporit in aceste zone cu densitate crescuta. 

In cadrul unui studiu recent publicat, numarul de cazuri de contact direct dintre animalele de ferma (numarul ocaziilor in care animalele au fost mutate de la o ferma la alta) intr-o luna, in cazul unor ferme de porci din California, a avut o valoare medie de 0,2/luna, insa rata contactelor indirecte (numarul ocaziilor in care oamenii sau vehiculele care au vizitat mai mult de o ferma, avand rol de surse secundare de infectie) a fost de 807/luna. In zonele cu o densitate mare a populatiei de porci, multe dintre acestea, daca nu majoritatea, contactelor indirecte dintre animale au fost asociate cu porci proveniti de la alte ferme. 

Desi, intr-o lume ideala, trebuie aleasa o locatie cat mai departata de alte ferme de porci (mai ales in cazul segmentelor mai importante ale securitatii sanitare din cadrul industriei, de multe ori acest aspect nu este practic sau fezabil, si nici nu reprezinta o optiune. 

Zonele intens tranzitate (mai ales cele folosite de alte ferme pentru transportul porcinelor) pot reprezenta un factor de risc in ceea ce priveste caile de transmitere prin aerosoli ale diverselor boli infectioase.

 In cadrul conceptului de MRB, trebuie constientizate actualele limitari ale tuturor exploatatiilor de porci si luate in obiectiv alte mijloace care pot fi folosite pentru limitarea riscului de transmitere a bolilor. Statul Iowa s-a aflat pe primul loc in contingentul de porcine timp de mai multi ani. Din acest motiv, majoritatea companiilor din domeniul geneticii au ales sa isi plaseze efectivele cu potential genetic maxim in afara acestei zone. Amplasarea acestor efective cu potential inalt cat mai departe posibil de alte ferme de porci minimalizeaza riscul de expunere a acestora la agenti patogeni porcini transmisibili pe cale aerogena sau prin diseminare zonala. 

Piramida de sanatate

Industria cresterii porcilor a fost pro-activa in stabilirea piramidelor de productie pentru a putea produce animale de reproducere cu o stare de sanatate ridicata. Aceste piramide se mai numesc si piramide genetice sau de sanatate. Din punct de vedere tehnic, piramidele genetice se concentreaza numai asupra structurii reproducerii genetice (parinti, bunicii, generatii F1, etc.), in timp ce piramidele de sanatate se concentreaza in primul rand pe starea de sanatate a diferitelor exploatatii de porci. In esenta, conceptul este acelasi, iar de aceea le vom numi simplu, piramide de sanatate. Numarul de exploatatii din fiecare categorie de piramide creste catre baza piramidei. De exemplu, un nucleu genetic poate furniza noua pepiniere care pot alimenta 18 ferme diferite, etc. (1→9→18→etc.). Numarul exact al acestora nu are importanta, ci mai degraba ideea ca, cu cat coboram catre baza piramidei, tot mai multe exploatatii pot fi afectate in urma unei epidemii. Urmatoarea diagrama ajuta la vizualizarea unei piramide de sanatate obisnuite: 

Nucleul genetic (vieri si scroafe) - varful piramidei de sanatate → Nucleu genetic (crese) → Nucleu genetic (ferme de finisare) → Multiplicarea unitatilor de producere a scrofitelor de inlocuire (UDSI) → Multiplicarea fermelor de productie a scroafelor → Crese → Unitati de producere a scrofitelor de inlocuire (UDSI) → Fermele comerciale de crestere a porcilor → Crese comerciale → Ferme de finisare → Abator - baza piramidei de sanatate 

Obiectivul unei piramide este acela de a desemna ferme specifice pentru nevoile specifice de productie. Acest lucru nu numai ca permite optimizarea fondului genetic, dar ofera si o oportunitate de concentrare asupra problemelor de sanatate prezente in aceste puncte de control. Pe masura ce exploatatiile de porcine se concentreaza pe optimizarea castigurilor, piramidele de sanatate prioritizeaza resursele. Natura ierarhica a piramidei evidentiaza un factor cheie de gestionare a riscului biologic. Baza pentru succesul continuu al unui septel „liber de boala" se bazeaza in primul rand pe capacitatea sa de a continua sa detina o sursa „libera de boli” a tineretului de inlocuire. In scopul unei mai bune intelegeri a sindromului reproductiv si respirator porcin (SRRP), se subliniaza importanta acestui element cheie. Datorita acestui aspect, toti furnizorii importanti de material genetic din SUA recunosc faptul ca trebuie sa produca animale indemne de SRRP. Exista o diferenta intre un animal indemn de boala si un animal sanatos. Definitia unui animal indemn de boala este aceea a unui animal care nu a fost niciodata expus la un anumit agent infectios. Un animal sanatos implica pur si simplu faptul ca testele serologice efectuate pe acel animal sunt negative. 

Totusi, acest animal ar fi putut fi, la un moment dat, expus la un anumit agent infectios, devenind seronegativ in timp. S-a descoperit in ultimii 15 ani si ca nu toate animalele seropozitive sunt la fel. Acest aspect este adevarat mai ales atunci cand avem in vedere boli, precum SRRP, care presupun mai multe tulpini circulante. Doar pentru ca un animal a fost expus la o anumita tulpina infectioasa nu inseamna deloc ca acesta ar fi rezistent sau mai putin susceptibil la o alta tulpina. Septelurile seronegative nu implica acelasi grad de securitate biologica ca si septelurile indemne de boli. In cazul efectivelor indemne, se pune intotdeauna problema daca acestea sunt cu adevarat seronegative sau daca prezinta pur si simplu o incidenta foarte mica a bolilor care nu sunt depistabile prin teste de screening de rutina. Datorita acestui lucru, se pune accentul pe obtinerea unui tineret de inlocuire indemn de boala. Prin dezvoltarea piramidelor de sanatate, industria a creat o metoda de a deveni mai eficienta in producerea de animale de inlocuire sanatoase, dar s-a expus, de asemenea, riscului de diseminarea a noilor boli catre un numar mai mare de exploatatii. Utilizarea unei locatii centralizate pentru obtinerea tineretului de inlocuire necesita diseminarea acestor animale catre cateva ferme specializate. 

Astfel, cu alte cuvinte, un singur producator de material genetic poate furniza tineret de inlocuire catre cateva zeci de ferme comerciale de crestere a porcilor. Strecurarea unui agent infectios nedepistabil de la nucleul genetic catre cateva zeci de ferme diferite de crestere a porcilor poate duce apoi la raspandirea bolii catre multe alte crese, care ar putea la randul lor sa transmita boala catre un numar si mai mare de ferme de finisare. 

Pentru a minimaliza acest efect in cascada, exploatatiile trebuie sa implementeze programe de monitorizare pentru a depista rapid aparitia sau reaparitia oricarei boli vizate. Cu cat aceasta boala este depistata mai din timp, cu atat mai repede poate fi implementat un plan de redirectionare a fluxului de porcine, in scopul minimalizarii consecintelor propagarii bolii catre baza piramidei. Acest concept de piramida a sanatatii se poate aplica pentru toate exploatatiile de porci atunci cand se stabileste ordinea de lucru (sau a vizitelor). Desi fermele mici pot sa nu depinda de o alta locatie in care sa isi trimita tineretul de inlocuire, acestea pot folosi aceleasi concepte pentru stabilirea traseelor animalelor si ale oamenilor in cadrul exploatatiei. 

Ordinea de lucru ar putea sa se coreleze cu statutul imunitar al unui anumit stadiu de productie dintr-o ferma. In varful acestei „piramide de sanatate” am avea populatia de reproducere. In cadrul populatiei de reproducere, acordam prioritate maxima celor mai sanatoase animale, precum cele din maternitate, urmate de scroafele gestante, de cele din crese si, in final, de animalele aflate in stadiul de finisare. In fiecare dintre aceste grupuri de animale, acordam prioritate incepand cu cele tinere si continuand cu cele mature. 

Animalele mature prezinta o probabilitate mai mare de expunere la mai multi agenti infectiosi; de aceea, consideram ca acestea intra intr-o categorie inferioara de risc sanitar. Conceptul este din nou acelasi. Incercam sa minimalizam efectele descendente ale bolii controland boala catre varful piramidei. Astfel, ordinea de lucru in acest caz ar fi urmatoarea: 

Ordinea de lucru sau de vizita: 

Animalele de monta - prima si cea mai mare problema legata de sanatate → Maternitate (cel mai tanar → cel mai in varsta) → Animale gestante → Cresa → Ferma de finisare - ultima si cea mai mica problema legata de sanatate 

Aceasta ordine de lucru s-ar schimba daca statutul imunologic al oricaruia dintre grupuri s-ar modifica, astfel incat sa se viziteze la final orice grup de animale potential infectate, minimalizandu-se astfel riscul de diseminare a bolii catre celelalte grupuri. In anumite sisteme de obtinere a scrofitelor de reproductie, se prefera vizitarea mai intai a animalelor mai apropiate de momentul exportului (cele mai in varsta) pentru a se minimaliza riscul de introducere in efectiv a unor boli noi (mai ales daca acestea nu sunt inca depistate) care sa afecteze animalele pregatite de export. Modificarile frecvente ale ordinei/fluxului de lucru pot sa si predispuna la diseminarea agentilor infectiosi. 

Caile de transmitere 

Agentii patogeni pot fi transmisi de la un animal la altul, de la animal la om sau de la om la animal printr-o varietate de cai de transmitere. Animalele sau oamenii se pot infecta:

• prin aerosoli, 
• pe cale orala, 
• prin contact direct, 
• prin surse secundare de infectie,
• prin vectori. 

Expunerea la agentul patogen a porcilor poate avea loc prin orice mijloc mentionat mai sus, iar de multe ori are loc pe mai multe cai. Multi agenti infectiosi pot supravietui pe perioadele lungi de timp in particule de praf sau in materie organica. Timpul de supravietuire este specific pentru fiecare patogen si depinde de mai multi factori, precum temperatura, expunere la lumina, umiditate si pH al solului. In timp ce contaminarea ambientala nu reprezinta o cale de transmitere ca atare, aceasta trebuie luata intotdeauna in calcul atunci cand se elaboreaza un plan MRB. Fiecare ruta de transmitere va fi discutata separat, iar anumite strategii generale de management/control pot fi incluse. Instruirea personalului si mentalitatea acestuia reprezinta aspecte importante ale abordarii MRB de catre sistem, la fel si infrastructura si designul exploatatiei. 

Aerosolii 

Supravietuirea patogenilor porcini in aer depinde de incarcatura cu aceste particule a aerului, de temperatura si de umiditate. Majoritatea patogenilor specifici porcilor supravietuiesc cel putin cateva minute din momentul expunerii la aer. S-a raportat ca virusul gripei de tip A (VGA) supravietuieste in aer timp de 15 ore. Durata contaminarii aerului este mai mare in cazul adaposturilor in care porcii elimina in mod continuu microorganisme. Virusul febrei aftoase a fost depistat in aer timp de 5 zile, iar coronavirusul respirator porcin a fost depistat in aer timp de 6 zile in incaperi care gazduiesc porci infectati. Estimarea distantei la care agentii patogeni pot fi transmisi pe calea aerului se bazeaza pe dovezi neoficiale si pe modele computerizate. Transmiterea prin aerosoli a patogenilor este facilitata de directia si viteza predominanta a vantului, de gradul de nebulozitate atmosferica si de umiditate. 

Odata cu cresterea distantei dintre animalele infectate si cele susceptibile, va scadea si riscul de transmitere a bolii, deoarece concentratia de agenti patogeni din aer va scadea exponential, odata cu cresterea distantei. Crescand distanta dintre porcii dintr-o exploatatie, distanta dintre ferme, distanta fata de animalele salbatice si fata de cele nou-introduse in efectiv, se va minimaliza gradul de expunere la infectia prin aerosoli. Distanta pe care agentii patogeni pot fi purtati pe calea aerului si transmisi prin aerosoli nu este complet cunoscuta, insa in conditii experimentale, acestia rareori parcurg in aer o distanta mai mare de 3,2 km. 

Septelurile aflate la o distanta mai mica de 3,2 km fata de un focar de infectie au prezentat un risc maxim de contaminare prin aerosoli cu Mycoplasma hyopneumoniae. Fermele amplasate la o distanta mai mica de 2 km fata de mai mult de 4 ferme au fost supuse unui risc de aproape trei ori mai mare de aparitie a doua sau mai multor epidemii de infectii respiratorii pe an atunci cand au fost comparate cu ferme amplasate la o distanta mai mica de 2 km fata de cel mult 4 ferme. Practicile de management al riscului biologic si securitate a mediului reprezinta cele mai importante mijloace de control al infectiilor respiratorii, principalul tip de infectii transmise prin aerosoli. Calitatea adecvata a aerului din interiorul incintei si gradul de ventilatie, care dilueaza si inlatura contaminantii periculosi din incapere, sunt elemente importante pentru sanatatea si bunastarea porcilor. 

O ventilatie adecvata poate reduce particulele de praf si pe cele alimentare din aer. Aceste particule pot transporta bacterii si virusuri, putand spori riscul de transmitere a bolilor prin aerosoli. Pot fi implementate protocoale destinate reducerii particulelor de praf din mediu, si anume adaosul de 1% grasime in furaje sau aspersarea de ulei pe suprafetele din adapost, pentru diminuarea incarcaturii bacteriene. Este important sa asigurati un flux adecvat de aer provenit dintr-o sursa de aer proaspat, inlocuind astfel aerul contaminat cu concentratii mari de microorganisme. 

Prin utilizarea unei ventilatii corespunzatoare pentru a mentine o umiditate scazuta (40-70%) se poate reduce numarul de particule de apa pe care agentii patogeni le pot folosi pentru deplasare. Particulele de aerosoli ce contin agenti infectiosi prezente intr-un mediu cu umiditate scazuta nu vor permite acestor microorganisme sa supravietuiasca; totusi, intr-un mediu cu umiditate moderata, agentii patogeni isi pot pastra capacitatea de infectare. Intr-un mediu cu umiditate ridicata, particulele vor acumula apa, vor creste in dimensiuni si se vor depune pe sol, facilitand astfel transmiterea infectiei. 

Per ansamblu, calitatea aerului depinde de un numar de factori, inclusiv de densitate, de volumul incintei, de limitele minime si maxime ale temperaturii aerului, de concentratia gazelor din aer si de concentratia de particule de praf din incinta. Calitatea aerului poate fi monitorizata in functie de concentratia anumitor gaze, a particulelor de materie si a microbilor aerosolizati in aerul din jurul sau din interiorul adaposturilor pentru porcine. 

Sistemele de filtrare a aerului se folosesc in prezent in fermele de porci cu statut sanitar superior (mai ales tineret de reproductie si zone cu grad inalt de risc), pentru a minimaliza transmiterea prin aerosoli a VSRRP. Utilizarea filtrelor HEPA (99,97% DOP ≥ 0.3 microni) in Europa si a filtrelor MERV (95% DOP ≥ 0.3 microni) in SUA, a avut succes in cateva exploatatii de porci. Eficienta ridicata pentru particule (High Efficiency Particulate Air / HEPA) si Valoarea raportului de eficienta minima (Minimum Efficiency Reporting Value / MERV) reprezinta metode standardizate de evaluare a eficacitatii filtrelor de aer, iar filtrele cu sistem HEPA reprezinta un standard inalt bazat pe rata de testare a capacitatii de dispersie uleioasa a particulelor (DOP). VSRRP are un diametru de aproximativ 0,065 microni, adica este mult prea mic pentru a putea fi inlaturat de filtrele HEPA sau MERV. 

Dar mai important decat dimensiunea particulelor este modul in care virusul este transportat prin intermediul aerosolilor. Bioaerosolii, cu dimensiuni cuprinse in general intre 0,4 si 0,7 microni, vor expulzati prin aceste sisteme de filtrare a aerului. Costurile impuse de implementarea unui sistem de filtrare a aerului includ costurile initiale de constructie, cuprinse intre $180 si $200 pe cap de scroafa sau vier. 

Utilizarea sistemelor de filtrare in incintele care gazduiesc animale aflate in faza de crestere sau finisare este rara in prezent datorita costurilor mari. Pe masura ce apar alternative mai ieftine pentru filtrarea aerului, utilizarea acestei tehnologii poate creste in mod semnificativ. Implementarea acestor sisteme de filtrare a aerului mai necesita si o intelegere aprofundata, dar si o adaptare adecvata, a intregului program MRB al unei exploatatii, deoarece transmiterea prin aerosoli nu reprezinta unicul sau principalul mod prin care o boala se poate transmite.