Normele de hranire rationala se refera la necesarul zilnic de nutrienti pentru fiecare specie, categorie de varsta si productie, corespunzator nivelului productiv urmarit a se obtine in urma exploatarii. Cand se vorbeste de nutrienti se face referire la: proteine, substante energetice (glucide si lipide), fibra (polizaharide non-amidonice: celuloza, lumiceluloza, pectine, lignina), saruri minerale, care pot fi ale macroelementelor (calciu, fosfor, magneziu) sau ale microelementelor (fier, mangan, cobalt, seleniu, zinc etc.) si vibomim. Acesti nutrienti sunt necesari organismului animal, deoarece, ei asigura substanta si energia pentru caile metabolice implicate in mentinerea functiilor vitale si in realizarea productiilor. Organismul animal preia acesti nutrienti din mediul exterior, sub forma de hrana. Toate resursele nutritive (de origine vegetala, animala si minerala) contin partial sau integral in compozitia lor chimica, dar la concentratii diferite, nutrientii necesari metabolismului animal.

Practica curenta a demonstrat ca hranirea unilaterala, cu un singur sortiment nutritiv sau o gama restransa de sortimente, genereaza efecte negative atat in privinta starii de sanatate, cat si in privinta productiilor realizate. Aceasta, datorita faptului ca nu exista resursa nutritiva care sa fie echilibrata in privinta tuturor nutrientilor. De aceea, pentru a formula corect o reteta furajera este necesar sa se ia in consideratie normele de hrana, compozitia chimica (si implicit valoarea nutritiva) a resurselor furajere, precum si relatia dintre organism si resursele furajere (care determina principiile hranirii rationale).

Principiile hranirii rationale stabilesc: limitele cantitative, proportia intre diferite furaje, succesiunea/alternanta administrarii lor, forma de administrare, eventualele tratamente sau prelucrari necesare etc.

Erorile de hranire sunt graduale si drept urmare, si consecintele se manifesta gradual. Spre exemplu, simpla necunoastere a normelor de hranire, a valorii nutritive a furajelor si a principiilor hranirii rationale, genereaza productii scazute. Exemplele care se pot da sunt multiple si din pacate, se observa in marea majoritate a cazurilor, la animalele exploatate de crescatorii particulari.

Baza hranirii rumegatoarelor din gospodariile populatiei pe timp de iarna este reprezentata de grosiere (coceni de porumb, paie de graminee, vreji de leguminoase etc.). Se poate considera ca grosierele nu contin proteine si vibromine, iar in ceea ce priveste valoarea nutritiva aceasta este data de continutul in fibra. Trebuie aratat insa ca, in cazul grosierelor, componenta principala a fibrei este lignina, care reprezinta cca 40% din fibra detergenta (F.A.D.) si peste 20% din substanta uscata (S.U.) a furajului, ceea ce determina o digestibilitate scazuta atat pentru furajul grosier, cat si pentru intreaga ratie. In cazul acesta, este firesc ca animalele hranite in special cu coceni de porumb, sau alte tipuri de grosiere, sa nu realizeze performante productive.

De mare importanta s-a dovedit a fi echilibrarea energo-proteica a ratiei. Furajele specifice taurinelor se impart din punct de vedere al compozitiei chimice si al efectului nutritiv, in energetice si proteice. In mare vorbind, gramineele sunt energetice, iar leguminoasele sunt proteice. Regula de baza in echilibrarea energo-proteica a ratiei este urmatoarea: furaje de volum energetic, sub forma de masa verde, fan sau siloz (flora spontana de pe pajisti, porumb, iarba de Sudan) se completeaza cu concentrate proteice (sroturi, tarate, borhot de bere, drojdie de bere etc.); furajele de volum proteice, sub forma de masa verde, fan, semifan (lucerna, trifoi etc.) se completeaza cu concentrate energetice (cereale).

Acest procedeu este indicat a se aplica atunci cand nu se cunoaste cu exactitate valoarea nutritiva reala a furajelor folosite, iar crescatorul de animale nu-i sunt accesibile metodele de calcul necesare stabilirii unei ratii echilibrate. Stabilirea de ratii echilibrate este apanajul nutritionistului, ele pot deveni accesibile crescatorului de animale prin extensie si consultanta.

In cazul in care un crescator detine o gama larga de sortimente furajere este posibila formularea unei ratii in care, echilibrarea energo-proteica sa se realizeze prin combinarea furajelor de volum (exemplu: fan de lucerna cu fan de graminee si/sau porumb insilozat). in aceasta situatie si concentratele trebuie sa fie echilibrate (exemplu: amestec de cereale cu sroturi si/sau tarate). Daca gama de sortimente este redusa, se poate recurge la schema prezentata anterior. De aceea trebuie revizuita, in oarecare masura, optica avuta fata de concentrate.

Concentratele sunt necesare pentru optimizarea nivelului energetic si practic al ratiei insa, alegerea tipului de concentrate trebuie sa se faca in functie de natura furajului de volum avut la dispozitie. in caz contrar, se ajunge la eroare de hranire, consecinta fiind obtinerea unei productii inferioare potentialului productiv al animalului si cheltuieli facute cu furajarea.

Tot eroare de hranire poate fi considerata administrarea in sezonul rece a furajelor sarace in vibomine, fara completarea ratiei cu zooforturi (amestec de vibomine si microelemente). Furajarea taurinelor pe timp de vara nu ridica mari probleme la asigurarea necesarului deoarece, plantele verzi sunt bogate in vibomine. Dintre furajele specifice perioadei de iarna doar fanul bine preparat si conservat si radacinoasele (sfecla, gulia, morcovul) pot realiza un aport vitaminic. Furajele insilozate si grosierele sunt sarace in vibomine. De aceea o ratie echilibrata in perioada de iarna trebuie sa includa si zoofort.

Erori de hranire la bovine pot apare si atunci cand nu sunt respectate principiile hranirii rationale. In cazul vacilor de lapte, ignorarea acestor principii poate duce la accidente care se pot solda cu evolutii acute ale unor boli, urmate de sacrificarea de necesitate a animalelor. Pot fi amintite intoxicatiile cu uree, meteorismele produse prin pasunarea lucernei verzi inainte de a se ridica roua, sau intr-un stadiu de vegetatie timpuriu, precum si prin administrarea unor cantitati mari de lucerna proaspat recoltata sub forma tocata fara o obisnuire prealabila a animalelor. In aceste cazuri consecintele sunt grave, iar posibilitatile de remediere, reduse.

Administrarea concentratelor energetice (cereale bogate in amidon usor fermentiscibil introruminal) trebuie fractionata astfel incat la o administrare sa nu se depaseasca cantitatea de 2 kg. In caz contrar, lacbatul produs in cantitati prea mari, in forma fermentatiei ruminale rapide a amidonului, scade drastic pH-ul continutului ruminal si implicit, activitatea bacteriilor celulozolitice, cu repercursiuni grave asupra digestiei ruminale a fibrei, care determina la randul ei, reducerea pasajului continutului ruminal, diminuarea ingestiei voluntare de hrana si scaderea productiei de lapte (cantitativ si ca procent de grasime).

Pentru evitarea acidozei ruminale este indicat ca primul furaj administrat sa fie fanul, iar cantitatile mici de concentrate energetice sa alterneze cu cantitati corespunzatoare de fibroase.

De mare importanta in realizarea unei hraniri echilibrate este administrarea sarii bulgari. Furajele specifice rumegatoarelor au un continut scazut in sodiu, care este un element mineral indispensabil metabolismului. in plus, sarea stimuleaza ingesta de apa, cu efect pozitiv asupra productiei de lapte. De aceea, animalul trebuie sa aiba in permanenta, la dispozitie bulgari de sare (de preferinta brichete minerale, care contin in plus magneziu).

In cazul in care eroarea de hranire este mai accentuata, fiind vorba de un dezechilibru mai mare intre nutrientii prezenti in ingesta, consecinta pe termen scurt este scaderea productiei, iar consecinta pe termen mediu sau lung este instalarea bolilor metabolice. in cazul taurinelor, cele mai frecvente boli metabolice sunt: cetonemia, steatoza hepatica si febra vitulera. Aceste boli se instaleaza in lactatie timpurie datorita faptului ca, erorile de hranire se suprapun unui metabolism puternic focalizat spre productia de lapte (teleoforeza lactatiei).

Cetonemia se instaleaza datorita nivelului energetic scazut al ingestei. Hipoglicemia determina o cantitate insuficienta de oxaloacetat (substanta de baza in cadrul ciclului Krebs), care, la randul ei, determina utilizarea insuficienta a acetatului in producerea de energie la nivelul celulei. Rezultatul consta in condensarea a doua molecule de acetat si formarea aceto-acetatului, care este corp cetonic.

Steatoza hepatica se instaleaza atunci cand ingesta are un nivel energetic ridicat insa este deficitata in colina (prezenta in fosfolipide) sau metionina, compusi ce conditioneaza evacuarea grasimilor sintetizate in ficat.

Febra vitulera se instaleaza in cazul in care nivelul calciului depaseste 6%, iar cel al fosforuli 4% din SU a ratiei administrate in perioada de repaus mamar.

Cercetarile recente tind sa incadreze si anafrodizia postpartum in grupa bolilor metabolice. Ratiile deficitare atat ca energie, cat si ca substanta, nu reusesc sa acopere cerintele crescute ale glandei mamare in lactatia timpurie, cand intregul effort metabolic al organismului este focalizat catre lactogeneza. In acest caz, animalul utilizeaza rezervele corporale din tesuturile adipos, muscular si osos, fapt ce nu permite reluarea functiei ovariene si implicit, aparitia caldurilor.

In cazul monogastricelor (in special suine si galinacee) principala eroare de hranire consta in administrarea unor nutreturi cu continut ridicat in fibra (plante verzi, cereale paioase, seminte de floarea soarelui nedecorticate si neprajite etc.), sau a semintelor de leguminoase si oleaginoase neprajite (netoastate).

O practica des intalnita in cazul crescatorilor particulari este ceea de a administra cereale nemacinate, practica ce poate fi apreciata tot ca eroare de hranire. Monogastricele, prin specificul digestiei lor, necesita ca hrana sa aiba un anumit grad de maruntire, care sa permita contactul rapid si intim intre enzime si substratul nutritiv.

Referitor la fibra, este stiut faptul ca peretii celulari (glucidele de structura sau polizaharidele non-amidonice) sechestreaza nutrientii valorosi pentru metabolismul animalelor (proteine, amidon, lipide, vibomine, saruri minerale). De asemenea, este stiut faptul ca, monogastricele nu elaboreaza enzime specifice pentru componentii fibrei (peretilor celulari), ceea ce face ca peretii celulari sa nu fie degradati. In felul acesta, nutrientii valorosi nu ajung in lumenul intestinal pentru a fi accesibili digestiei si absorbtiei, ci se pierd prin excretie, dupa o prealabila fermentare in intestinul gos (cecum).

Cerealele paioase (orz, grau etc.) si srotul de floarea-soarelui au un continut in fibra mai ridicat decat porumbul si sorgul si respectiv, srotul si soia. Utilizarea acestor materii prime furajere in dieta determina o marire a vascozitatii continutului intestinal si implicit scaderea digestibilitatii intregii diete, scaderea absorbtiei intestinale, cresterea pasajului continutului intestinal, grabirea evacuarii continutului intestinal (dejectii cu consistenta moale) si in final, scaderea performantelor productive. Pasari hranite cu retete cu continut ridicat in cereale paioase si srot de floarea soarelui au prezentat leziuni la nivelul mucoasei intestinului subtire si performante productive scazute.

Prin rezolvarea problemelor tehnologice, si in special a celor de hranire, exploatarea industriala a reusit sa mareasca performantele productive, comparativ cu exploatarea traditionala (extensiva). Marea majoritate a producatorilor agricoli practica inca o exploatare traditionala a porcilor si pasarilor, ceea ce determina performante productive modeste (sporuri de crestere in greutate mici, varsta la sacrificare mare, consum de nutret pe kg spor de crestere in greutate ridicat, carne cu un grad de fragezime redus, cantitate mare de grasime in carcasa, productii mici de oua etc.). Acest lucru se mai intampla inca pentru ca micul producator agricol nu tine evidenta cheltuielilor si nu calculeaza gradul de rentabilitate a activitatii de crestere a animalelor, pentru ca, daca acestea s-ar intampla, ar avea posibilitatea sa constate ca, productiile mici realizate cu consumuri mari genereaza pierderi economice.

Renuntand la hranirea pasarilor si porcilor cu cereale produse pe suprafetele proprii de teren (pe care le pot livra fabricilor de nutreturi combinate) si folosind nutreturi combinate specifice varstei si categoriei de productie, se pot imbunatati cresterea, consumul specific, calitatea carnii, productia de oua si implicit, castigul in bani.

Avantajul utilizarii nutreturilor combinate sunt evidente. In primul rand, acestea sunt echilibrate in privinta tuturor nutreturilor si contin toata gama de vitamine si saruri minerale, facand inutile plantele verzi, care au un grad redus de digestibilitate si perturba digestia si absorbtia in ansamblul lor.

in nutreturile combinate se pot utiliza cereale paioase si srot de dloarea soarelui fara riscul de a afecta digestibilitatea, prin utilizarea enzimelor exogene. Prin granulare, care presupune tratament termic, sunt distrusi factorii antinutritivi si germenii patogeni si creste digestibilitatea amidonului din cereale. Nutreturile combinate contin toata gama de aminoacizi esentiali la nivelul cerintelor metabolice ale animalelor.

Firme consacrate in producerea de carne de porc sau pasare obtin rezultate economice deosebite tocmai prin faptul ca utilizeaza retete echilibrate in privinta tuturor nutrientilor.

In concluzie, erorile de hranire au consecinte immediate, care se rasfrang in final asupra rentabilitatii cresterii si exploatarii animalelor. Prin aparitia tehnologiilor intensiv-industriale de exploatare a animalelor, aceasta activitate a incetat sa mai fie o arta, ea devenind stiinta. Este dovedit faptul ca, cei ce respecta cu strictete prevederile tehnologice obtin rezultate productive si economice pozitive.

PENTRU INFORMATII SUPLIMENTARE SI SFATURI EXPERTE CONSULTATI MEDICUL VETERINAR CURANT SAU UN MEDIC VEDTERINAR SPECIALIST.Va rugam sa retineti ca informatiile prezentate sunt pentru informarea dvs., date oferite de medici veterinari experti. Aspectele practice si manifestarile clinice pot avea semnificatii variabile specifice fiecarui individ de aceea aceste articole nu sunt un substitut pentru o examinare clinica efectuata de un medic veterinar. Pentru intrebari particularizate situatiei dvs., va rugam sa intrebati un medic veterinar in sistemul SENSA. Aceste informatii fac parte din programul de informare corecta a proprietarilor de animale de companie sau de ferma derulat de Revista Veterinarul impreuna cu colaboratorii si editorii sai.

{loadposition tab99}