Acest aspect va asigura intrunirea cerintelor nutritionale si faptul ca nu sunt depasite, ceea ce va conduce la pierderi si ineficienta. Utilizarea unei abordari „de jos in sus” pentru planificarea hranirii, inceputa prin calcularea cantitatii de nutrienti pe care animalele o necesita pentru a realiza nivelurile asteptate, calcularea a ceea ce poate fi crescut in ferma, apoi umplerea golurilor cu hrana achizitionata, ofera o oportunitate pentru fermieri si industrie in vederea imbunatatii profitabilitatii in timp ce se protejeaza si mediul inconjurator

Informatiile oferite in acest articol vor permite fermierilor cu efective de rumegatoare si consultantilor lor sa aiba o privire proaspata asupra planificarii hranirii, pentru a vedea cum ar putea fi imbunatatita.

Aceste informatii pot ajuta fermierii sa integreze complet utilizarea gunoiului de grajd, a fertilizatorilor si a hranei intr-un plan nutritional complet. Exista un raport real castig:castig de obtinut prin echilibrarea aportului nutritional raportat la utilizarea nutritionala din ferma; costurile pot fi reduse si castigurile sa fie realizate din imbunatatirea eficientei. Actiunile pentru obtinerea acestora vor reduce supraalimentarea nutrientilor din sistem, scaderea riscului pierderilor daunatoare mediului.

Masurare

Nutrientii din sol, dejectii
Nutrientii din iarba, furaje, silozuri, hrana achizitionata
Iarba pasunata si cantitatile de silozuri
Randamentul animalelor – productia de lapte, ratele de crestere, aportul de substanta uscata, sanatate si fertilitate, eficienta de conversie a hranei
Ganditi-va la obiectivele strategice ale afacerii. Stabiliti tinte pentru productie, eficienta a hranei, profit financiar, impact asupra mediului si comercializarea produsului final.
Planificati modul de obtinere al obiectivelor

Schitati:

Un plan de gestionare al terenului
Un plan de gestionare al nutrientilor
Planuri de hranire pentru admi–nistrarea pasunilor cu iarba vara si a furajelor conservate iarna
Programe tinta de randament pen–tru fiecare efectiv
Un plan de sanatate al animalelor

Realizati schimbari care vor face afacerea mai eficienta si vor proteja mediul:

stocul ratiei se face separat in conformitate cu nivelul de performanta
reducerea pierderilor la hranire
schimbarea perioadei de fatare
introducerea trifoiului rosu
contractarea externa a cresterii junicilor
aplicarile dejectiilor pentru a intruni cerintele pasunii.

Cerintele nutritionale pentru productia rumegatoarelor

Categoriile de nutrientie necesare pentru ca toate animalele sa creasca, sa se dezvolte si sa produca lapte si carne sunt energia, proteina, mineralele si vitaminele. Cele critice pentru rationalizarea practica in ferma sunt energia si proteina, avand in vedere ca acestea sunt nutrientii cei mai costisitori.

Energia

Din modelul „hrana in lapte” deriva cerintele unei vaci de lapte pentru energie (energie metabolizabila – ME) prin faptul ca se tine cont de factori care includ greutatea vie, schimbarea acesteia, productia de energie din lapte, grasimea din lapte, eficienta utilizarii energiei, gestatia si densitatea energiei din alimentatie. ME este exprimata ca megajouli per kilogram substanta uscata (MJ/kg SU). Raspunsul vacii la energie depinde nu doar de cantitatea furnizata, ci si de modul in care carbohidratii si grasimile sunt oferite. Carbohidratii, precum zaharurile simple si amidonul si hemiceluloza mai complexa si celuloza, sunt fermentati in rumen si procesati pana la acizi grasi volatili pentru a asigura energia necesara. Pentru vacile si oile de carne, cerintele de ME sunt bazate pe cerintele de intretinere, crestere, gestatie si lactatie. Pentru planificarea de baza a hranirii, importanta este cerinta generala ME, indiferent de modul in care cerinta este intrunita de catre iarba, furaj sau alta hrana.

Zaharurile si amidonul.

Zaharurile si amidonul cresc rata de fermentare din rumen. Totusi, nivelurile crescute ar putea conduce la acidoza ruminala, in timp ce prea putin vor conduce la faptul ca microbii ruminali nu vor avea suficienta energie fermentabila pentru sinteza proteinei.

Fibrele

Fibrele alimentare realizate din carbohidrati structurali precum celuloza, hemiceluloza si lignina, sunt necesare pentru functionarea normala a rumenului si pentru dezvoltare. Acestea sunt masurate si raportate ca si Fibra Detergent Neutru (NDF) si este di–gerata la o rata mai redusa decat zaharurile si amidonul care sunt fermentate repede. Excesul de NDF reduce rata de fermentare si reduce aportul de hrana, dar prea putine fibre conduc la fermentarea ruminala rapida si la acidoza.

Proteinele

In alimentatia rumegatoarelor, proteina este exprimata ca si proteina cruda (PC), ceea ce este o masura simpla de continut de azot din hrana. Acesta este masurat ca si continut de azot din hrana, multiplicat cu 6.25, deoarece se presupune ca un continut de azot al proteinei este de 16%. Este exprimat in analiza hranei ca si grame per kilogram substanta uscata (g/kg DM) sau ca si %DM. Proteinele din hrana sunt sintetizate in rumen – cunoscut ca si Proteina Eficient Degradabila Ruminal (ERDP), pentru a forma aminoacizi si amoniac. Acestea sunt preluate de microbii ruminali si reformate in proteinele pe care animalul le necesita pentru a trai, creste si produce lapte si produsi de conceptie.

Hrana este caracterizata de masura in care este degradata in rumen pentru a asigura azot pentru sinteza proteica microbiana. Proteina metabolizabila este furnizata de microbi si proteina de tip by-pass care este digerata in intestine. La anumite stadii de productie, precum inceputul lactatiei sau sfarsitul gestatiei pentru oile gestante, este necesar ca proteina de calitate inalta sa nu fie sintetizata in rumen, de ex. proteina ne–degradabila (DUP).

Aceasta forma de proteina trece prin rumen si este digerata de catre animal in intestinele inferioare. Acoperirea tuturor scenariilor posibile si a alimentatiilor in termeni de energie si continut proteic este dincolo de sfera de aplicare a publicatiei. Prin urmare, atentia este pe asigurarea hranei furnizate care sa intruneasca cel putin cerintele energetice generale ale animalelor. Fermierii care permit o abordare a intregii ferme, trebuie sa se asigure ca exista suficient RDP si DUP in dieta pentru a intruni limitele de productie pentru carne pentru fiecare clasa de efectiv, la stadiul lor particular de productie.